marți, 16 iunie 2009


cat despre blogul meu chiar daca la inceput nu mi s-a parut o idee buna acum mi-am schimbat total parerea si o sa continui sa scriu...

Retezatul printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii"


Parcul Naţional Retezat va reprezenta România la concursul "Cele şapte minuni naturale ale lumii". Până în 7 iulie, Retezatul poate fi votat pentru a se califica între primele 77 de semifinaliste. Dintre acestea se vor selecta 21 de finaliste care vor fi anunţate în data de 21 iulie. Finalistele vor fi iar supuse votului publicului până în anul 2011.
Înfiinţat în 1935, Parcul Naţional Retezat este arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca rezervaţie a biosferei din anul 1979.
Parcul Naţional Retezat adăposteşe o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii, cât şi cel al exemplarelor care alcătuiesc populaţiile acestor specii. Aici pot fi întâlnite 1.190 de specii de plante - peste o treime dintre speciile de plante din România. Parcul cuprinde 80 de lacuri şi tăuri şi peste 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri.SURSA:HUNEDOREANUL.RO
www.Retezatul.ro

luni, 15 iunie 2009

120 de ani de la moartea lui EMINESCU


Cate poti face intr-o singura zi...astazi dupa examenul pe care l-am sustinut la Emisiunea Radio am mers la biblioteca Universiti unde am asistat la un simpozion care a avut ca tema implinirea a 120 de ani de la moartea marelui poet MIHAI EMINESCU,m-am bucurat ca am aflat raspunsuri la multe din intrebarile pe care mi le punem cu privire la moartea acestuia,Eminescologul Nicolaie Georgescu ne-a vorbit despre moartea lui Eminecsu ca fiind o crima.In timp ce se afla internat in spital,a fost lovit cu o caramida in cap si a murit la cateva ore dupa lovitara,deci Eminescu nu a fost ucis de boala asa cum stim cu toti.As vrea sa va dau un sfat stimati studenti ,mergeti la astfel de festivitati ca nu aveti de pierdut,veti afla lucruri foarte interesante care cu siguranta va vor folosi pe parcurs...

Ziua agentiilor de presa-16 iunie 2009


Ziua Agentiilor de Presa, editia a patra, 16 iunie: dezvoltarea agentiilor pe timp de criza Agentia de presa RADOR a Radio Romania organizeaza, marti, 16 iunie, a 4-a editie a Zilei Agentiilor de Presa. Cu ocazia evenimentului, directorii marilor agentii de presa din Romania si corespondenti ai agentiilor mondiale, impreuna cu personalitati ale mass-media si vietii publice, vor dezbate tema "Agentiile de presa si criza financiara". Evenimentul din 16 iunie cuprinde trei sectiuni: o masa rotunda dedicata utilizatorilor avizati de stire de agentie, un panel la care directorii agentiilor de presa romanesti vor vorbi despre dezvoltarea in criza a institutiilor pe care le conduc, urmand ca ultimul panel sa se ocupe de agentii de presa si portaluri multimedia. Cu acelasi prilej, se vor decerna premii pentru presa de agentie si se va lansa cartea Ziua agentiilor de presa 2008.

Evenimentul va avea loc la Centrul National de Arta Tinerimea Romana, intre orele 9:30-17:00.

Sursa; HotNews.ro

CE PARERE AVETI ?EU AM VAZUT ACEASTA 'MINUNE"VOI NU...

Valencia
Nu am cum sa nu va spun despre experienta traita de mine in semestrul 1,cand a trebuit sa plec in Spania din motive care nu as vrea sa mi le amintesc,nu sunt deloc placute asa ca n-am sa vorbesc despre ele,dar singurul lucru pe care vreau sa vi-l spun este ca a fost ceva unic ,am plans cand am vazut asemenea frumuseti pe care nici macar nu indrazneam sa visez ca le voi privi vreodata de aproape...
BARCELONA
AICI AM FOST SI EU SI E CA INTR-UN VIS...

joi, 11 iunie 2009

Ce traim.?...

Un amalgam de emotii… o lupta continua… un fir de ata gata sa se rupa oricand…
Ce este viata?
Este durere? Moarte? Agonie? Foame? Lacrimi? Iubire? Fericire?…
Ce este ea de fapt?
parerea mea "UN RAU NECESAR"...

REVISTA PRESEI

ZIUA
TIMISOARA A PRIMIT INAPOI CELE SASE PUNCTE DE LA TAS SI MERGE IN EUROPA
Cancan
O FEMEIE A NASCUT PE AUTOSTRADA, DUPA CE MEDICII AU TRIMIS-O ACASA.
Cancan
ANIVERSARE LA PIELEA GOALA! BARBARA SI GEORGE BUSH VOR, DAR NU SE MAI POATE!
Cancan
MONICA COLUMBEANU A FOST MUSTRULUITA DE SORA MAI MICA
Cancan
CSENGE FRUNDA NU VREA SA FIE "FATA LU’ TATA"
Fiica senatorului UDMR Gyorgy Frunda a avut, ieri, festivitatea de absolvire a liceului.
Cancan
NU îL VOR PE GUţă! AUTORITăţILE UNUI ORăşEL DIN SICILIA NU APROBă UN CONCERT AL MANELISTULUI
JURNALUL NATIONAL
FOTBAL: TONI AFIRMA CA NU STIE DACA VA MAI EVOLUA LA BAYERN MUNCHEN
Atacantul italian Luca Toni a afirmat in presa germana de joi ca nu stie daca va mai juca in sezonul viitor summate la Bayern Munchen, informeaza AFP.
Adevarul
EXCLUSIV: HIZO DISCUTA PLECAREA DE LA RAPID CU GEORGE COPOS
In acest moment, Viorel Hizo, antrenorul echipei Rapid, se afla la discutii cu patronul martyr Copos pentru a ajunge la un acord in privinta rezilierii contractului. Adevarul
LEUL BATE PASUL PE LOC: CURSUL BNR A SCAZUT CU 0,01 BANI, LA 4,1977 LEI/EURO
Moneda nationala a continuat sa se aprecieze fata de euro, insa intr-un ritm foarte scazut, BNR anuntand la ora 13:00 un curs de referinta de 4,1977 lei/euro, in scadere de la nivelul de 4,1998 lei, stabilit miercuri. Pe piata interbancara, cotatiile de la ora 13:19 fluctuau in intervalul 4,1943 - 4,2020 lei/euro
Ziarul Financiar
ROMANIA CONFIRMS A NEW SWINE FLU CASE, THE 11TH.
Adevarul
BRASOV: COD GALBEN, IN TOATA TARA
Meteorologii au extins codul galben de ploi si vijelii pentru aproape toate judetele tarii si municipiul Bucuresti, avertizarea fiind valabila de joi, de la ora 15.00, pana vineri, la ora 18.0 GANDUL
DACIA LANSEAZă, MIERCURI, MODELUL STEPWAY.
ADEVARUL
CONSTANTA: VIDEO BRACONIERI PRINSI IN TIMP CE DORMEAU IN BARCA
Doi braconieri rumpus Constanta belly concura linistiti la un eventual concurs cu tema „Cei mai obositi infractori rumpus Romania.” Amandoi au adormit cu plasa in mana si in mijlocul apei in timp ce braconau pe lacul Sinoe.
Antena3
PITESTI:"ZIUA PORTILOR DESCHISE", CU MONICA TATOIU
Monica Tatoiu a fost prezenta, aseara, la Pitești ,in cadrul festivitatilor envoy de „Ziua Portilor Deschise” la Oriflame. Evenimentul a fost organizat in cadrul Bibliotecii Judetene „Dinicu Golescu” rumpus Pitesti
Ziarul Financiar
NEAMT: PIETRENII, REVOLTATI DE BANII IN PLUS DATI LA MEDIC
Adevarul
BOTOSANI: GRUPAREA LOCALA SE REUNESTE PE 6 IULIEsursa:http://ook.ro/?s=

miercuri, 10 iunie 2009

In zilele noastre...

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.....si lista poate continua=((

Viata un haos


Eu am o vorba - asa cum iti faci patul dimineata, asa iti e si viata. Oamenii cu capul pe umeri, cu lucrurile in ordine, reusesc sa aduca ordine in tot ce fac. Munca, scoala, alte activitati, relatii. Hai, in relatii intre adolescenti poate mai putin. Acolo e nevoie de nebunie si e mai greu...
In rest insa, daca arati ca esti un haos total intr-un loc, atunci eu sunt sigura ca esti un haos total in toata viata ta. Ai multe de facut si te apuci de toate? Foarte bine, nu o sa termini nimic la timp, iar tot ce vei face va fi un dezastru.
Eu nu cred in disciplina grupurilor, ci in cea a indivizilor. In felul asta, fiecare va cunoaste cum sa isi imparta teritoriul cu fiecare. Pana atunci, traim in haos,iar in zilele noastre parca totul este asa fara nicio exceptie...unde nu intalnim azi haos???

sâmbătă, 6 iunie 2009

Un fost profesor de istorie isi doneaza corpul tatuat unei... galerii de arta



Potrivit Ananona, Geoff Ostling, in varsta de 65 de ani, are aproape intreg trupul acoperit cu desene de flori exotice, in urma unei colaborari-experiment de 15 ani cu un artist in tatuaje.
In afara de fata, gat si cateva parti ale antebratelor sale, in rest, fiecare particica a corpului sau este plina de desene pe o singura tema "florile dintr-o gradina din Sydney". "Mi-am dorit ceva unic, asa ca m-am gandit la o gradina de plante, flori aborigene si importate, tot ce s-ar putea gasi intr-o gradina din Sydney", a declarat barbatul.
In plus, el a promis ca, dupa moartea sa, isi va dona pielea Galeriei Nationale din Canberra, intrucat, dupa cum Geoff insusi a precizat, "sa donezi piele este cel mai grozav lucru din lume, dar tatuajele sunt revolutionare", conform "Ananova".SURSA: ZIUA,6 MAI 2009

miercuri, 3 iunie 2009

Revista presei

Cotidianul
Europarlamentarul socialist român, Adrian Severin, şi publicaţia electronică EUobserver au avut un schimb de replici pe tema canidaturii din partea PDL la Parlamentul European, a fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei. Publicaţia electronică EUobserver a transmis, vineri, un comentariu, în care a remarcat că plasarea Monicăi Macovei pe lista celor mai proaste 12 candidaturi pentru PSE, realizată de Partidul Socialiştilor Europeni (PSE),
Evenimentul zilei
Cum-eram-cum-suntem/Sâmbătă seară, Realitatea TV a difuzat primul episod al serialului „Comunism pe burta goală” şi bine a făcut.
Cred în încărcătura pedagogică a acestor plonjoane în trecut, precum şi în eficienţa lor ca vaccin antiamnezic. Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu i-au avut invitaţi pe actriţa Luminiţa Gheorghiu, pe strungarul Adrian Stan şi pe vicepreşedintele CA al uzinelor Dacia Piteşti, Constantin Stroe. Cei cinci au discutat despre chipul, paloarea şi valoarea traiului în comunism, într-o hală a fabricii de încălţăminte „Antilopa”, la margine de Bucureşti, într-un decor mohorât până la depresie.
Studiu privind piata europeana de televiziune
Programele de tip reality-show au cel mai mare succes la export
de V.O.
HotNews.ro
Emisiunile de tip reality-show au cel mai mare succes la export, in randul programelor de televiziune produse in Europa, potrivit unui nou studiu dat publicitatii saptamana aceasta si citat de EUobserver.com.
Acesta mai arata ca, in prezent, „anumite canale” din opt tari membre UE, inclusiv Romania, nu respecta inca reglementarile comunitare potrivit carora cea mai mare parte a grilei de programe trebuie sa fie dedicata productiilor europene.
Dumnezeu se vede la televizor
România libera In momentul acesta, televiziunea iti ofera tot. Tot ce poate oferi o televiziune: tele-vederea, care cuprinde tele-auzirea, isi poate lua ca obiect orice domeniu al realitatii umane. Orice poate fi tema de emisiune. Atunci cand ceea ce vrea televiziunea sa tematizeze nu face parte din vizibil, apare posibilitatea evocarii a ceea ce nu se vede.
Vrei sa sugerezi curajul? Prezinti fictiune. Vrei sa inmoi inimi? Prezinti oameni care spun povesti induiosatoare. Cand povestea nu se poate alcatui numai din imagini, e suficient sa filmezi figurile povestitorilor, pentru ca televiziunea nu e doar locul vederii imediate, ci si unul de atmosfera. Singura sa limita consta in caracterul ei cotidian, rutinier, care niveleaza orice-i cade in orizot.
Criza presei americane
Jurnalul Naţional
Am citit în New York Times un articol cu titlul: „The American Press on Suicide Watch”. „Suicide watch” este când un potenţial sinucigaş este pus sub observaţie ca să nu-şi taie venele.
Deci titlul e confuz, pentru că metafora pe care o foloseşte e sinuciderea, în timp ce articolul descrie uciderea presei scrise americane, în speţă de competiţia sa, internetul. Hmm? Dacă îmi întreb prietenii, ei îmi răspund la unison: vrem să continuăm să citim ziare, ziarele sunt chezăşia noastră cea mai importantă că vom rămâne o democraţie. Şi apoi continuă să folosească internetul şi în acelaşi timp să citească ziarele.SURSA:REVISTA PRESEI CNA

3 iunie,prima zi cand se va da examen auto la Campulung





Întrerupte pe o perioadă nedeterminată, după scandalul permiselor auto din Piteşti, examenele “de carnet” vor fi reluate la Câmpulung. Potrivit prefectului Marcel Proca, sistarea examenelor din aceste oraşe nu ar fi avut nicio legătură cu scandalul permiselor. Însă, în urma acestuia, oamenii şi-au dat seama, brusc, de faptul că nu au dotările necesare pentru susţinerea probelor practice. La Câmpulung, situaţia s-a rezolvat, acum avem semafoare, sensuri giratorIi, până şi treceri pentru pietoni… chiar dacă nu sunt vizibile marcajele… se bănuieşte că ar fi în unele locuri, dar avem dotările necesare. “A fost vorba despre o chestiune mai veche, nu erau îndeplinite toate condiţiile tehnice; trebuia să ai un giratoriu, un semafor şi alte condiţii, fără de care nu poţi supune candidatul la toate probele”, a declarat prefectul Proca.SURSA:EVENIMENTUL MUSCELEAN

luni, 1 iunie 2009

LA MULTI ANI COPILULUI DIN TINE


Asa ma apuca nostalgia in ziua asta pentru ca ma uit la copiii de azi si clar nu mai sunt cum erau odata, poate ca nici noi nu eram cum au fost ei (cei mai mari) altadata, dar azi s-au schimbat foarte multe.
Ce fac copiii de azi… pai fetele o imbraca pe Barbie pe net si baietii joca Ben Ten pe PSP, rareori ii vezi sa bata mingea prin spatele blocului sau sa se joace de-a magazinul cu buruienile si pietrele din jurul blocului.
Au toate dulciurile din lume si noi ne bateam pe guma Turbo si glucoza. Aveam jucarii lasate de la rude mai mari si le carpeam o data la o luna, ca de mai cadea cate un ochi, se rupea o roata.
Am avut o copilarie chiar reusita si sunt cea ce sunt azi dataorita copilariei mele… tare imi este frica de ce o sa iasa tanara generatie,dar nu ne ramane decat sa speram la mai bine,asa ca LA MULTI ANI tuturor celor care sunt si se simt COPII...